Tuesday 28 May 2013

#16 TravelDiary - Budapest - Bratislava - Vienna


[RO] Călătorii lungi cu mașina nu am făcut niciodată, până recent când am mers în Moldova din Italia. La întoarcere ne-am gândit să facem câte un popas de o zi în Budapesta și Viena. A fost o idee mai mult decât bună. Deci după cum am spus, am petrecut o zi în capitala Ungariei, a fost dragoste la prima vedere. Budapesta a fost inclusă în topul orașelor mele preferate pe care le-am vizitat până acum. Sunt o mulțime de locuri și atracții turistice care merită vizitate, desigur o zi e prea puțin pentru acest oraș. Dar și așa am reușit să petrecem timpul frumos acolo și să admirăm arhitectura cu amprente istorice.
Noaptea am petrecut-o într-un hotel undeva la periferia Budapestei, iar a doua zi dimineața, după micul dejun, ne-am pornit spre Viena. La un moment dat observăm un indicator rutier indicând că la 26 km se află Bratislava. Am schimbat un pic traseul și în mai puțin de jumătate de oră am ajuns și în capitala Slovaciei. Astfel, în ziua ceea am vizitat două capitale, până la amiază Bratislava și după - Viena. 

[EN] I never did a long trip by auto so far. Recently, when we returned from the holiday from Moldova, we thought it would be a great idea to visit Budapest and Vienna. We decided to spend a day in one city and a day in another one. We fell in love with Budapest from the first minute we arrived there. It is one of my favourite city I visited so far. There are a lot of places and touristic attractions which are worth to visit. If you want to see all of them, more than one day should be reserved for Budapest. Although we spent only one day there, we enjoyed it.
The night we stayed in a hotel somewhere outside Budapest, the next day, after the breakfast, we continued our trip to Vienna. Suddenly, we saw on the road an indication that Bratislava is only 26 km away. We changed our route and in less than 30 minutes we were already in Bratislava. Thus, in one day we saw two European capitals, first Bratislava and then Vienna.